joi, 16 ianuarie 2020

Când mă...

Când mă privești văd doar iubire
În ochii tăi frumoși plini de strălucire,
Doar tu mă ții pe linia de plutire,
Mi-aduci în viață fericire;

N-aș vrea să-mi dai izbăvire nicicând
Din capcana pe care mi-ai întins-o demult,
Când îți ascult inima bătând
Sufletu-mi se bucură,
Vocea-mi, de emoție tremură; 

Când mă săruți, parcă visez,
Cu puterea minții încerc să descifrez 
Codurile noi ale dragostei
Ca să ne ajute să fim împreună 
Și în vremurile de apoi.

Când mă pictezi goală
Pe fiecare coală albă a sufletului tău
Mi-aș dori să-mi spui
C-am să fiu mereu muza-ți preferată;
Mi-ar plăcea 
Să nu renunți la mine niciodată.

Autor - Crisastemis
Din Volumul-Poezii scrise cu penița inimii

În fiecare iarnă

Ninge-n a lumii ogradă 
Cu fulgi albi de pluș,
Câțiva copii se dau cu săniile pe derdeluș,
Vântul suflă tare,
Iar sunt posomorâte sălciile plângătoare.

Fericirea nu se găsește în galantare
Nici în reviste sau în ziare,
Iubirile înșelătoare sunt trecătoare,
Marea disperării e plină de lacrimi amare.

Ninge cu suspine 
Pe drumul dintre rău și bine,
Mâine va fi soare în orice inimă mare
În care durerea n-are ce căuta.

Ninge la fereastra mea
Cu petale de flori de nu-mă-uita,
Lemnele trosnesc în sobă,
Eros bate o tobă neprăfuită;

Am să mă las ispitită de el
Ca să mă bucur nițel 
De vremea de afară
Căci nu e așa de frig...

Am să strig în gura mare
Că mă bucur de ninsoare,
N-am să sufăr că n-aud
Vreun tril de privighetoare.

Primăvara va veni 
Când Dumnezeu va dori,
Steluțe argintii vom vedea
Cum din cer vor cădea
În fiecare iarnă ușoară sau grea.

Autor - Crisastemis
Din Volumul-Poezii scrise cu penița inimii

Penița fermecată

Versuri, versuri, 
Din diferite universuri,
Cuvinte cu, sau fără sensuri,
Rime de tot felul
Inventează menestrelul
Care cântă după ureche
Ani la rând aria-i veche.

Litere mari colorate
Stau înșirate pe foi A4,
Scenele de teatru
Mereu sunt pregătite
Pentru actrițele grăbite
Care vor să prindă Trenul Fericirii
Când înfloresc trandafirii.

Versuri albe pentru sufletele negre
Și inimile nu prea integre,
Gânduri ascunse printre rânduri,
Cârduri de vulturi zburând în zori
Deasupra câmpiilor rămase fără flori.

Versuri minunate furate de impostori
Care au în creieri nori, ceață și fum

Pentru că urăsc 
Esența de parfum de iubire
Ce nu le poate oferi strălucire
După cum vor ei.

Versuri despre înmiresmații tei
Pe ramurile cărora cresc
Mugurii superbi ai speranței,
Poeme având ca temei
Frumusețea dragostei.

Cu mintea limpede și inima curată
Doar poetul adevărat cu har înzestrat
Poate transforma scrisul în artă
Căci penița-i fermecată
Este de Dumnezeu binecuvântată.

Autor- Crisastemis
Din Volumul-Poezii scrise cu penița inimii

Iubire pură fără hotare

Petale de nuferi ți-am așternut în cale,
Nu te-am primit cu brațele goale
În viața-mi ternă, în clipele banale,
Buchete de sentimente intense

Am pus în pridvorul 
Casei tale ca-n povești,
Căci tare dragă îmi ești!

Ca o stea de aur strălucești
În inima-mi frumoasă mare,
Parfumul tău superb nu dispare
Din sufletu-mi îmbrăcat în raze de soare,
Ești dreapta cărare ce duce spre neuitare,
Splendoare, visare, iubire pură fără hotare!

Autor - Crisastemis
Din Volumul-Poezii scrise cu penița inimii

Primăvară non-stop

Helios a îmbrățișat-o pe Selene
Azi, la apus,
I-a spus că o iubește nespus,
Că îi va fi pe veci supus...

Păsările migratoare 
Spre țările calde în șir s-au dus,
Iisus veghează de sus, din înaltul cerului, 
Somnul de noapte al fiecărui pământean;

Sufletu-mi plin de alean
Mă îndeamnă să scriu la lumina stelelor
Versuri pentru îndrăgostiții 
Cu inimi răpuse de săgețile lui Amor. 

Moș Ene mă mângâie ușor pe gene
Dar nu am să mă duc la culcare
Până-n zori când blândul soare
Îmi va zâmbi de la fereastră;

Am să fac din noaptea aceasta albastră
O noapte albă minunată
De care să-mi amintesc cu plăcere 
Peste câțiva ani.

Bătrânii castani din curtea mea 
Se leagănă în vânt,
Eu plutesc pe aripi de iubire
Între cer și pământ;

Urme de noroi nu mai sunt
Pe potecile de vis care duc spre Paradis,
De la geamul deschis din odaia mea
Cu ochii minții oricând pot vedea 
Grădini cu flori de nu-mă-uita.

Bătrâna iarnă,

Al patrulea anotimp

Pe drumurile întortocheate
Frunze moarte nu mai sunt;
Nisipuri galbene se scurg, se scurg,
Din clepsidre albe sparte...

În apele mărilor albastre parcă pictate
Se oglindesc raze de stele și de Lună
În nopțile frumoase când nu-i furtună;

Azi, vremea e bună, nu-s nori pe cer,
Un romantic visător cuprins de dor
Vrea să se avânte în larg 
Cu corabia-i fără catarg...

Eu vreau să trag de timp, 
Să evadez din brațele 
Celui de-al patrulea anotimp
S-ajung departe, unde-i cald zi și noapte.

Nu-mi plac oamenii reci
Ce seamănă cu cei de zăpadă,
Tăcuți, posomorâți,
Îmi plac oamenii cinstiți cu suflete curate
Și inimi pline de bunătate.

În viziunile-mi minunate
Clopotul fericirii bate
Din jumătate în jumătate de oră,
Muzica iubirii e foarte sonoră,
Îndrăgostiții se prind în câte-o horă
Și dansează cât îi țin picioarele;

Soarele în zori răsare 
Pentru toți cei care
Au grijă de iubire ca de o floare 
Parfumată, fermecată,
Ce nu se usucă niciodată.

Autor - Crisastemis
Din Volumul-Poezii scrise cu penița inimii

Pe drumul spre împlinire

Bate, bate, tare vântul,
Pământul e îmbibat de apă,
Dorul sapă, sapă,
Își face altă groapă în inimioara mea.

Plouă, plouă tare
Peste semnele de întrebare
De pe foile din caietele maculatoare
Pe care-s scrise versuri uimitoare
Despre o iubire arzătoare;

Raze de aur rupte din soare
Strălucesc în sufletul mare
Al prințului venit călare
De la mii de kilometri depărtare
Ca să-mi ceară mânuța.

Pe potecuța ce duce spre Sud
Petale de roze cad rând pe rând,
Ochii mei lăcrimând privesc în zare,
În Universul Fericirii e sărbătoare;

Aștept cu nerăbdare
Să primesc o îmbrățișare
De la iubitu-mi drag
Pentru care am să fac
Tot ce-mi stă în putere;

Nu mă pot lipsi de buzele-i dulci
Parcă date cu miere,
Nu pot sta departe
De șoaptele-i calde de iubire
Care mă duc pe drumul spre împlinire.

Autor - Crisastemis
Din Volumul-Poezii scrise cu penița inimii